Noi cei curajosi...

     Ma uitam in jur,speriat,demoralizat,blestemat de imagini.Am vazut un geamantan sub scaunul meu,in el era Schwarz.M-am ridicat plapand,laganandu-ma sinistru si anemic.Picioarele mi se afundau prin sange,ma impiedicam adesea de capetele linistite de gloante,cadeam jos,simteam un miros puternic zdrobindu-mi narile,dar in cele din urma am ajuns langa geamantan.Acest drum nu avea mai mult de 3 metri,dar vesnicia mortii il facu sa dureze mult in mintea mea.Scaunul care proteja geamantanul era strapuns de un glont.
    -Bietul Schwarz.
     Am deschis servieta usor rapus de durerile fizice,dar si de cele ale sufletului,simteam ca o sa gasesc doar un corp,un corp si un glont.Tineam ochii inchisi,eram prea inspaimantat,am atins usor cainele,ii simteam blana,ii simteam mirosul urat de potaie.Era mort mai mult ca sigur,si asa era,era mort,insa doar in mintea mea bulversata care nu vedea altceva decat moarte.A inceput sa tremure si atunci am inceput sa tremur si eu,eu de fericire,el de teama.
    -Schwarz,Zeul Catel a avut grija de tine,te-a salvat pe tine jegosule(si am inceput sa il scarpin,poate avea vre un purice razboinic care il chinuia).
     Khloe s-a apropiat in liniste de mine,mi-a mangaiat parul cu mana,s-a asezat langa mine.
    -Bastian...cred ca te doare rana.
    -Da,ma doare chiar tare...prea tare,dar incep sa ma obisnuiesc.
     Atunci ea s-a ridicat,a rupt o fasie din rochia ei,si mi-a legato la umar.
    -Ce faci?
    -Bine,tu?incerc sa te ajut cu durerea.
    -Ei e bine,macar rochia miroase frumos,mersi.
    -Stai linistit,o sa fac nodul,sa nu plangi te rog.
     A fost o durere mare cand am simtit bucata de rochie strangandu-se in jurul ranii.Durere,asta e tot ce simteam,dar cel putin,avea sa imi opreasca sangerarea.Ma uitam din nou in jur,nu stiam de ce,parca imi placea sa tot vad morti,sa vad sange,eram traumatizat defapt.Am inchis ochii,dar aveam aceiasi imagine a vagonului morbid si sadic.Liniste,rasuflarile ne erau taiate,nimic,noi eram niste nimicuri pentru soimul cu gloante,toti aveau ochii inchisi,caci creierul nu le mai procesa nicio stare,niciun sentiment in acele momente,eram animale,puteam doar sa inchidem ochii.
     Sira spinarii era fragmentata de impulsuri ale fricii,aveam buzele uscate,tineam capul ca si cum cineva mi l-ar fi taiat si apoi mi l-a pus la loc,asa de forma(un criminal de treaba).Mirosul de cadavre era puternic,insa am mai simtit un miros,mai putin morbid,insa unul mai familiar.Am inspirat caineste in repetate randuri ,instinctul animalic,m-a instiintat,ca eram gazati lent cu fum.Ceilalti au sesizat mirosul comun,acel miros care il simteai cand iti dadei foc la mana prosteste in joaca,si au deschis ochii.
    -Vine fum de undeva,a spus adulmecand precum un copoi unul dintre ei.
     Facuse o remarca extrem de desteapta,un adevarat geniu,si totusi acest geniu nu mi-a putut raspunde la intrebarea "Dar de unde vine mai savantule?"
    -Haide sa vedem,daca nu iti este frica,mi-a propus el insufland curajul prostului.
    -Consider ca nu iti trebuie curaj sa iti misti fundul,si cred ca pot sa imi misc fundul chiar bine,ca o dansatoare orientala.
    -Da,da fundulet dansator,nu mai vorbi si haide.
     M-am ridicat greoi de parca o mie de fete ma tineau de gat,balansandu-mi fundul(cred ca eram intoxicat de fum si ma vedeam prin Turcia stand fund in fund cu o dansatoare atragatoare).Tovarasul meu savant o lua inainte,insa se opri in apropierea usii ce facea legatura intre compartimente.Greu,continuand sa imi misc fundul ca si cum as fi vrut sa hipnotizez pe cineva am ajuns langa el.Aveam capul lasat in jos,si cu mana ma sprijineam de Omul Curaj.
    -Ei bine,de ce te-ai oprit,o tu maret cavaler in armura de carton?
     Mi-a apucat capul cu ambele maini,si mi l-a ridicat,aproape desprinzandu-l de corp.Pe moment l-am apostrofat.
    -Hei matahala!ce vrei sa fiu cunoscut ca Pasagerul fara cap?
     Rasufaland greoi ,mi-a fixat privirea inspre usa.
    -Uite...
     Rafale de foc ucigatoare,cuprinse vagonul din fata,arzand puternic,carbonizand totul,vagonul alaturat era in doliu,era de culoare neagra,se transforma lent in scrum,insa sabiile de foc continuau sa taie tot tot,sabiile in flacari(bine ca nu erau banane),veneau spre vagonul nostru.Focul constituia o silueta barbara,a unui om salbatic,care cioparteste totul,fara mila,fara greseala.
    -Bai tu esti nebun?trebuia sa ma anunti mai repede ca sa am timp sa fug ca un soricel speriat...sobolan imi cer scuze.
    -Toata lumea,iesiti afara din vagon,repede!Altfel veti arde!
    -Khloe i-al pe Schwarz si fugi afara!
     Din mortii,mai morti decat ar trebui sa fie un mort,oamenii,fiarele ranite,au redevenit vii,adrenalina s-a activat,in pericol au redevenit oameni,in pericol au inceput sa se suprasolicite,teama a fost cel mai bun imbold,teama i-a transformat in superoameni.
     Vagonul a inceput sa fie asediat de barbar,eu si individul de langa mine reprezentam prima linie de aparare,sau mai bine spus primele muste care vor fi strivite.
    -Trebuie sa fugim,i-am spus eu ferm omului cu nume necunoscut.
     Acesta parea ca vrea sa infrunte barbarul,parea ca vrea sa moara in lupta,defapt cred ca vroia sa scape de durerile fizice si cele ale constiintei,ce imbecil...cea ce nu intelegea fiindca era un prost din punctul meu de vedere,era ca lupta cu un inamic invincibil,cel putin cu unul pe care nu il poate infrunta doar cu mainile goale,caci daca incerca avea sa arda,ca o torta,ar fi ars in chinuri si nu mai putea fi ars de jaratecul iubirii..chiar daca uneori si acesta te arde in chinuri cumplite.
    Ne retrageam usor,continuand sa ne uitam la barbarul avid moarte si durere.Auzeam tipatul unei mame,care striga dupa ajutor,zgomotul era infundat.
    -Va rog,salvati-mi copilul,va rog!
     M-am intors si am vazut un copil de 4-5 ani,o fetita dragalasa,nevinovata,ale carei picioare erau blocate sub un morman de cadavre.Savantul a iesit afara,toata lumea era afara,doar eu,mama disperata si fetita,eram inca acolo,fata in fata cu asediatorul.Femeia,m-a apucat de mana si a inceput sa ma traga tragic.
    -Te implor(cuvintele erau imbibate in lacrimi),te implor salveaza-mi copilul!
     Ma uitam la ea nemiscat,eram confuz,valvataia se apropia amenintator de vagonul nostru,teama ma facea sa actinonez instinctiv.
    -Te rog domnule,ajutama,nu vreau sa ard,mi-a spus fetita incet,stalcit,slabita de puteri,uitandu-se cu ochii inlacrimati la mine.
    -Bine,doamna,ajutama sa dau corpurile astea la o parte.
     Peste micutele-i picioare erau prabusite doua corpuri(fratele si tatal ei..morti),unul al unui domn slabut,iar celalat,ei bine,era al unui porc de Craciun.
     Impingeam amandoi corpurile la o parte,caldura devenea din ce in ce mai intensa,transpiram abundent,simteam focul cum ma arde,cum asteapta sa ma injunghie lent si dureros.Nu puteam sa il mut pe tatal fetei..era practic prea mare...prea gras(probabil daca ar fi putut ar fi stiut ca fetita lui este in pericol..ar fi revenit printre cei vii pentru cateva secunde pentru a-si muta corpul..asa ar fi facut)
    -Asta nu a auzit de cura de slabit?
     Respiram din ce in ce mai greu,simteam ca ma inec cu fum.
    -Nu pot!imi pare rau
    -Va rog...sunteti ultima sansa pentru ea..pentru mine
    -Veniti doamna,macar dumneavoastra sa nu fiti carbonizata.
     Am apucato de mana si am incercat sa o trag afara din vagon.
    -Nu!Lasama!a exclamat ea ravasita uitandu-se infuriata la mine.
    -Dar...doamna o sa muriti aici.
    -Nu imi pasa,nu pot trai fara copilul meu,tu nu intelegi,nu pot lasa sa mi-l ia si pe el..am pierdut deja tot.
     Ma uitam la ea nedumerit,de ce nu si-ar salva viata,cand era clar ca pruncul ei avea sa moara,fie ca ea ramanea acolo sau nu.Am prinso din nou de mana si am traso cu putere.
    -Da-mi drumul!imbecilule,om fara suflet,tu nu intelegi...!
     O trageam din ce in ce mai tare,ea ma lovea peste fata cu putere,insa nu aveam de gand sa o las sa moara,era inca tanara,avea sansa sa traiasca,si totusi o refuza.Tumefiat de lovituri,am reusit sa o trag afara din acel iad,continua sa tipe si sa isi strige copilul.
    -Elda!
    -Mami,nu ma lasa aici,mi-e frica!S-a auzit un tipat inocent,tulburat,fara scapare.
     Femeia a incercat sa se intoarca,insa cu ultimele resurse de energie am blocato.
    -Doamna,chiar vreti sa muriti?
    -Imbecilule,daca moare copilul meu,mor si eu,spiritual,tu nu intelegi...
     Flacarile se vedeau fantomatic in noapte,se ridicau pana la cei,privirile tuturor erau acaparate de acesl peisaj fantastic,frumos si ucigator.
     Femeia vazand ca nu are nicio sansa de a intra inapoi pentru a-si salva copilul,fiind sleita de puteri,a inceput sa alerge haotic de la un barbat la altul.
    -Te rog!salveaza-mi copilul.Asa li se adresa lor,tinandu-i de guler.
     Toti acestia,se uitau la ea,lacrimau,focul care ardea avea o alta culoare,un alt inteles daca te uitai in ochii lor inlacrimati,speriati,insa niciunul nu avea curaj sa intre in iad sa salveze ingerul.
     -Animale fara suflet!Imi lasati copilul sa arda de viu!fricosilor,barbati..se spune ca barbatii ar trebui sa aiba curaj,inceput sa planga,niste muieri plangacioase asta sunteti,fara pic de curaj,fara pic de mila.
     Toti barbatii..da barbatii inclusiv eu ne uitam la ea neputinciosi,apo ne utam la trenul in flacari care ne omora orice spirit de ajutorare,orice picatura de curaj nebun se evapora in fata semineului mortal.
    -Copilul meu!Ma duc dupa el!
     Femeia se porni spre furnal insa fu oprita de o persoana a carei fata nu o puteam distinge in intuneric.
    -Stati aici,ma duc eu acolo,si va promit ca ma introc cu fetita,sau o sa ard impreuna cu ea.
     Facu doi pasi si am distins conturul fetei in lumina demonica,era Khloe.Se indrepta spre vagonul care ardea.
    -Stai Khloe unde te duci ?am intrebat eu speriat.
    -Sa salvez copilul,mi-a raspuns ea uitanduse la flacari.
    -Khloe,nu inteleg,nu ti-e frica de moarte,si in plus ai putea muri in zadar,poate fetita e chiar acum mistuita de flacari...
    -Mi-e frica,asa e,mi-e frica ca o sa mor prosteste din prea mult exces de zel,dar oare acelei creaturi inocente nu ii este frica ca o sa moara,oare ea nu simte la fel ca noi?
     A plecat mai departe,o silueta frumoasa se indrepta spre valurile de flacari.Eu slab,fara inima,ud in pantaloni din cauza fricii,am ramas paralizat de teama,imi era atat de frica de propria mea moarte,incat nu ma puteam gandi la viata acelei fiinte nevinovate care nu gustase din viata.Eu fricosul,noi,barbatii de acolo,curajosii am fi lasat-o sa arda,caci nu vroiam sa fim arsi noi,noi am fi lasat-o sa moara in flacari,pentru a avea sansa de a ne salva pe noi(un instinct rational..logic cica).Imi era scarba de mine,si totusi frica ma domina,eram un tampit si totusi nu ma duceam,pentru ca imi iubeam prea mult viata,nu dadeam doi bani pe vietile celorlalti.Daca toata omenirea ar fi fost acolo intre flacari,gamand de durere,tot asa am fi stat toti afara,caci nu ne-ar fi pasat daca ramaneam singuri pe pamant,atat timp cat noi traiam,poate doar un imbold al sufletului,nu al mintii,sa ne fi facut sa ne aruncam kamicaze in flacari,pentru cei dragi,doar atat,cum facusem inainte..cand am protejato pe Khloe.
     Khloe si-a rupt o bucata din esarfa care o avea la gat,si-a legato la gura ,si a intrat,tremurand de frica,ezitand cateva momente,insa a intrat si nu am mai vazut decat focul care dansa draceste.
     Umbrele morbide ale flacarilor se intensificau,sateam si admiram,cu pantalonii imbibati de urina,acest carnagiu.Femeia statea in genunchi,tinandu-se de piciorul meu si plangea,si eu plangeam,toti plangeam,de parca altceva mai bun nu aveam de facut.
    -Trebuie sa fac ceva,nu mai pot rabda sinuciderea asta voita a lui Khloe.
     Speriat,nebun de teama,ma apropiam de flacari,le simteam caldura,ma topeam,ochii imi lacrimau puternic,dar trebuia sa intru,trebuia sa fac ceva.Am pasit inauntru,dezorientat,si am vazut cum focul mistuia totul,insa coridorul apropiat nu ardea inca puternic.
    -Khloe! esti aici?
     Prin fum am vazut 3 siluete,care veneau in graba spre mine.Erau Khloe,fetita(teafara),si un domn,batran,a carui picior drept era ars.M-am dus repede spre ei printre scaunele care incepeau sa arda.
    -Bastian! ajutal pe domnul este ranit.
     L-am apucat repede pe batran,si am iesit afara,toti 4,miraculos vii.L-am lasat pe batran pe iarba rece.
    -Multumesc tinere,a spus el gemand,dute si vezi cum se simte fetita.
    -Veniti va rog cineva si ajutati-l!
     M-am dus alaturi de Khloe la mama care plangea,atat de tare incat acel potop de flacari putea fi stins cu lacrimile sale.
    -Mami!traiesc,traiesc mami!i-a spus fetita tusind
    -Elda,si a luato repede in brate,traiesti,nu imi vine sa cred!te iubesc fata mea.
     A ridicat privirea si s-a uitat la Khloe care era neagra la fata,si i-a spus plangand..acum de bucurie.
    -Esti o zeita!multumesc,multumesc ca mi-ai salvat sufletul din acel iad,iti multumesc.te iubesc fiinta necunoscuta,tu mi-ai demonstrat ca mai exista oameni,oameni in adevaratul sens al cuvantului.
    -Multumesc,dar acel domn de acolo a salvato..nu eu..eu doar i-am ajutat sa iasa de acolo.
     Toti 4 ne-am retras langa batran,si ne-am aseazat jos langa ceilalti,pe iarba rece.Focul lumina in noapte,focul lumina fetele tuturor,dar in ochii mei folcul nu lumina decat doua fete,cea a batranului,a eroului a carei medalie din piept stralucia puternic,si a lui Khloe,pentru ca doar fetele lor meritau sa fie luminte,pentru ca ei au infruntat moarte,petru altcineva.