Povestea Necunoscutului-Partea 1

Noaptea nesfarsita este bantuita de suflete albe,reci ale fulgilor,suflete care se aseaza extenuate pe pamant cautandu-si pacea.Luna se vede clar pe cerul senin,luna acompaniata de miile de stele care o impodobesc seara de seara,ca intr-un vortex nesfarsit.E liniste pe drum,e liniste in casa,dar undeva,zeflemitor cineva sau ceva indraznea sa nu fie linistit.Ma ridic usor din patul tare care imi schilodea cutia toracica,si m-am indreptat spre marele geam,ciobit,prin care frigul intra taindu-mi simturile.Podeaua putreda,nespalata sarcatia agasant,fiecare pas distugandu-mi timpanul,cu fiecare pas in talpile uscate si cioturoase imi intrau aschii lungi si ascutite,care se infingeau si mai adanc la urmatorul pas.Durerea imi era cunoscuta deja,pasisem de prea multe ori desculti pe acea podea pentru a mai baga in seama astfel de cazuri izolate care imi produceau o durere infernala,intepatura din talpa simtindu-se in orice organ,cu aceiasi intensitate,dar continuam sa pasesc sadic,contiunand sa incasez rafale geroase ale vantului,si sa fiu perforat draceste de aschii.Drumul din fericire era destul de scurt,asa ca in scurt timp stateam zgribulit in fata geamului.Lumina fantomatica a lunii trecea prin Marele geam,fiind opturata in continuarea drumului de corpul meu slab,pe care erau asezate niste zdrente urat mirositoare,carpite,aproape transparente prin care se vedea un schelet ca de laborator.Vantul care patrundea prin fisurile geamului imi matura salbatic firele incalcite ale parului castaniu,in timp ce eu ma uitam inexpresiv la geam incercand sa deslusesc reflexia.Oasele fetei se distingeau fiind iesite in relief,ochii albastri rosii de oboseala,pareau ca vor sa paraseasca craniul rotund.Nasul gigant,incovoiat statea usor aplecat asupra buzelor incolore,crapate si uscate.Craniul parea a fi crapat datorita ferestrei ciobite in care ma uitam.Cu gura deschisa,tinand capul stramb plecat,am intins mainile spre fereastra rece.Slabit fiind,m-am sprijinit de fereastra,aceasta tipand odios,in momentul incare partea superioara s-a crapat.Curios,am intins mana spre cioburile cazute,taindu-ma copilareste pe fata,incercand sa o gust.M-am uitat in camera extenuat,cautand o usa,insa camera era practic izolata,fara usi,doar cu geamuri reci care te ranesc.Imi placea cum se auzea sunetul straniu al cioburilor sparte de podea.Adunandu-mi dramul de putere ramasa,m-am impins in fereastra cu tot corpul,trecand prin ea aproape instantaneu.Eram intins pe zapada alba,zambind in timp ce vedeam cu incetinitorul cum cioburile cadeau ascutite pe trupul meu dezgolit,urmate de fulgii ce imi intrau in ochii.Simteam intepaturi in abdomen si in brate,insa zambetul desi fortat,nu indraznea sa ma paraseasca.M-am ridicat in fund,scuturand-ma de zapada care se asezase din abundenta pe trupul meu.Odata zapada indepartata,am inceput sa zaresc mici cioburi care sclipeau sangeriu infipte in mine.Grijuliu,am inceput sa scot cu mainile inghetate cioburile care imi sfartecase pielea subreda.Durerea desi accentuata de frig,era infima in comparatie cu cea produsa de aschiile podelei,care nu puteau fi scoase,fiind practic acum o parte din mine."Pacat,iar s-au murdarit hainele"am spus eu incercand sa curat sangele care tasnea pe zdrente.M-am ridicat,uitandu-ma la fereasta sparta ,la perdelele leganate de si la podeaua de tortuta."O reduta cucerita"am afirmat eu zambind intorcand spatele victorios casei.Garbovit,tinand mainile insangerate infasurate in jurul meu incercam sa strapung granita de nameti ce parea infinita.Gerul imi biciuia necrutator spatele,fata imi era acoperita de un strat subtire de gheata,un strat de continua sa se extinda,asemnea ciumei pe tot corpul meu slabit.Picioarele imi erau afundate pana la genunchi in zapada alba ce imi inghitise simturile din membre,si odata cu acestea su durerile provocate de aschii.Mergeam practic in gol,desertul glaciar parea interminabil,imi era frig,frisoane serpuiau neincetat pe sira spinarii,organismul incerca sa lupte,insa imi simteam toate organele inghetate,simteam cum pe inima se aseza o pelicula de gheata,care ii oprea bataile,inima batea incet,ameteam,ma simteam rapus de oboseala si frig.Cadeam jos in zapada,insa ma ridicam impiedicat fiind purtat de vant dintr-o parte in alta,simteam ca nu mai pot respira corespunzator,tuseam necontrolat incercand sa imi recapat respiratia strangula de ger.Ochii imi erau inghetati,afara viscolea satanic,simteam cum creierul mi se goleste agasant de dureros.Tremuram din toate madularele,nu imi mai puteam controla membrele,picioarele se afundau in zapada miscatoare care ma tragea spre maruntaiele pamantului.Desi vizibiliatea era redusa,am vazut ametit in departare un copac gigantic.Aceasta priveliste imi aparuse in momentul in care abia ma mai taraiam prin zapada,in momentul in care eram gata sa renunt,insa copacul a reprezentat un imbold pentru a continua.Sleit de puteri,inghetat in totalitate,ca prin minune am ajuns la copac si m-am adapostit in scorbora sa.Obosit,am vazut zgariata de nea in departare o trasura care se apropia...doar atat caci in momentul urmator lesinasem. 

Poemul Necunoscutului

   Pasesc in noapte pe cararile pustii ale timpului,
   Merg sfios,plin de amintiri prin ale vietii mele anotimpuri.
   Colind necontenit prin intunericul coagulat cu lumina,
   Caut cu privirea astrul celest care sa ma duca in vesnica gradina.
   O vad de departe,e ca jadul in flacari,dar pura,
   Ma indrept melancolic spre ea cuprins de o dorinta nebuna.
   Vad aceea poarta metalica de care atarna salbatice liane,
   Cred ca nu pot trece de ea,dar voi lupta sa intru sau intunericul azuriu ma va inghiti si va acoperii razele de soare
   Bat cu pumnii firavi in poarta care prin duritatea ei ma raneste,
   Luna mi-e martora ca incerc sa desfac lantul cu puteri mistice,vesnice.
   Din pamantul cu tarana pura iese o raza de lumina si-mi arata lacatul portii,misterul incepe sa se descopuna.
   Lumina se rasfrange pe corpul meu,se opreste pe inima,cheia e in interiorul meu.
   Sacadat in miscari apropii mana de raza,
   Si-o simt,inima-mi bate cu putere ,rasuflarea imi este taiata.
   Simt cum o usita se deschide direct din mine,
   Si scot afara cheia,a mea cheie a fericirii.
   Are un parfum strident,care ma imbata,atat e de frumos,
   Dar nu e facuta din metal ci din a sufletului sentimente forjate in inima mea scrupulos.
   Apropii cheia de lacat si lanturile cad grele,taciturne jos,
   Se deshide poarta spre gradina,spargandu-mi timpanele cu simfonia ei.
   Ma legan ametit,nu-mi mai controlez ale mele membre,
   Merg cu parul ravasit printre-a florilor mirifice siluete.
   Sunt hipnotizat de acest lan enigmatic multicolor,
   Ma simt rapus de oboseala,acum vreau sa visez,sa adorm.
   Brize calde ma matura,ma curata de tot ce-i putred,
   Acum traiesc sentimente edenice neintalnite,sunt ca un nebun care vrea sa se otraveasca cu otrava dulce.
   Nu-mi mai este frig,cum imi era cand nu eram in gradina,
   Acum sunt cald inauntru,ma incalzeste aceea floare cu privirea sa sublima.
   Ard cu putere,inima-mi bate cu repeziciune,
   Dar imi place sa ard ca o torta efemera alimentata de a florii splendoare.
   O privesc indelung,simt ca ma cheama,
   Ma simt slab si molcom,duma la ea o tu vant de primavara!
   Vantul ma asculta,ma poarta pe brate nevazute,
   N-am abstacole de doborat,planez luand din cer cele mai frumoase planete,
   O sa ii sarut frunzele,o sa sorb cu putere din efemera fericire.
   O ating suav,romantic pe ale ei unice petale,
   Ea ma saruta cu polen ce-mi cutremura simturile interioare.
   O privesc hipnotizat sub clar de luna,clepsidra nu mai curge.
   O tin strans ,nu vreau sa plece dar simt cum ploaia incetul incepe.
   Cade usor din sfantul cer,se propaga peste alea ei petale,
   Parca plange cand fulgera obsesiv si puternic in despicata zare.
   Vreau sa o ating,dar ceva nemaipomenit se intampla
   Din pamant ies spini ce-mi sfarteca a mea impunatoare tinuta.
   Ma tin departe de ea,ei tot se inalta,
   O inconjoara incet si o ceata densa se lasa.
   O aud cum ma striga zeflemitor in fiecare zgomot,
   Si imi spune cu un suspin indoielnic de la revedere
   "Adio iubite,poate ne vom mai vedea,dar nu acum,nu te teme"
   Prele transparente reci imi siroiesc pe fata,
   "Adio si tie,tu floarea mea frumoasa..."
    Sunt in genunchi si sunt tras afara din gradina,
    Ploaia se opreste,dar inima-mi de barbat falnic imi suspina.
    Caut langa inima aceea cheie veche,
    Dar...a disparaut,cheia nu mai este.
    Insa simt dint-o data ceva,se faureste o alta cheie langa inima mea.
    Inima nu mai plange acum,aceea cheie asteapta sa deschida alt lacat,sau tot acela.
    Regretele ma inconjoara,stiu ca am gresit,altfel de ce ploaia ar fi inceput,sau poate ea a gresit
    Dar acum e liniste,e pace si privesc cerul mut,
    Ma uit la cer cu un suras umil dar sincer pe buze,
    O sa gasesc din nou gradina si alta floare dulce
P.S:calitatile mele in ale poeziei sunt indoielnice:D

"Garda moare,dar nu se preda" partea1

-Imparatul meu,lupta este aproape pierduta!

 Imparatul care se uita pierdut de la fereastra fermei spre campul de lupa,la auzirea acestei voci fatidice si-a aplecat putin capul,zambind fara pofta,si s-a intors pe calcaie militareste continuand sa zambeasca fad.Chipul sau era incadrat ca intr-o pictura de rama inchisa la culoare a geamului murdar;fata ii era palida din cauza bolii,parul brunet era frumos aranjat ca deobicei,hainele putin sifonate erau imbracate dupa cate se putea vedea din aspectul jalnic in graba,si totusi asa bolnav,aproape infrant,stand cu mainile incrucisate,cu ochii inchisi,chipul sau emana putere,postura sa incredere,zambetul sau ironic,speranta.

  Pasea incet,pe muzica orchestrata de tunuri,se misca in jurul generalului sau,dand din cap si zambind enervant.Se invartea in jurul sau gratios,atipic unui soldat, cu mainile la spate,parea linistit din perspectiva generalului,tinea ochii inchisi,parea ca se fereste de privirea tanarului.Se opri pentru o clipa ,isi intoarse capul usor 90 de grade,si-a deschis ochii,si se uita incruntat  spre general,defapt privirea sa afisa mai mult o dezamagire crunta decat furie.A tras aer in piept uitandu-se rugator spre tavan vrand sa spuna ceva important,dar isi musca buzele secate ducand mana dreapta spre ochi si incepand sa se lamendeze din cine stie ce motiv.

    -Nu,nu,spuse el incet ,dupa care isi recapata zambetul.

     S-a apropiat de general,cu capul in jos,in pasi de mars,i-a trantit palmele aspre pe ambii umeri,fixandu-l cu privirea.Zambetul disparuse,ochii ii erau din nou inchisi.

    -Da dragul meu,aproape am pierdut,si totusi(a deschis ochii plapand,sacadat,afisind din nou acelasi zambet fortat, zeflemitor lasand sa i se vada dintii cafenii ca de soldat),totusi,oare poate fi invins visul,destinul,unei natiuni glorioase,a unei armate invincibile,a unui imparat revolutionar?

     Si-a lasat bratele sa cada lent pe langa corp si a  repornit marsul in jurul generalului asteptandu-i reactia.Generalul a ramas cu privirea in gol,nemiscat,framantat de ganduri.Si-a lasat privirea in jos,clipind in repetate randuri,lasand transpiratia sa ii curete noroiul de pe fata.

    -Nu imparatul meu,nu..s-a avantat el,insa fu intrerupt de cel caruia i se adresa.

    -Ssst!a exclamat el tinand degetul putin indoit aproape de buze,generale relua acesta,nu e nevoie,la o asemenea intrebare nu este nevoie de un raspuns,nu de unul adresat mie,nu este nevoie,dar incearca sa iti raspunzi tie sincer,pentru ca eu stiu raspunsul,il stiu pentru ca daca nu l-as sti...se opri o clipa dramatic,pentru ce as mai trai generale?

     Vru sa se aseze la masa pe care erau imprastiate hari,insa s-a razgandit,dand din mana ca si cum nu ar mai fi avut niciun motiv sa se uite peste acele bucati de hartie pe care erau asezate diverse figurine.Linistit si-a reluat plimbarea prin mica camera, din cand in cand aruncandu-i cate o privire scurta si fulgeratoare generalului care statea in mijlocul camerei intemnitat de privirile imparatului.

     S-a apropiat de fereastra de unde se putea vedea campul de lupta,si-a infipt palmele in pervaz ,apasand cu putere ,stangandu-si pumnii,scrasnind din dinti,taind artileria coalitiei in doua cu privirea.In camera slab luminata de soarele care se ascundea de tunuri,stand cu spatele,incordat,parea a fi o silueta din lemn,fixata acolo pentru decor,fara reactie,dupa aceasta silueta ,prin fumul dens se distingeau uniformele inchise la culoare care continuau sa lupte sub presiunea zdrobitoare a infrangerii.Era nefiresc sa il vezi asa,insa imaginea armatei sale,secerata de cavaleria inamica,zdrobita de gloante,dezintegrata de tunuri,toate astea le simtea,fiecare sarja,fiecare glont ce strapungea un trup,fiecare ghiulea care ateriza mortal,el le simtea,caci el era una cu acei oameni,suferise alaturi de ei,impartasise bucuria victoriei alaturi de ei.Armata reprezenta puntea sa spre visele sale,si vedea acest pod,prabusindu-se la fiecare glont,el cazand in gol,in uitare odata cu el,lasand inamicii sa se infrupte din visele sale,il durea,pentru ca nu putea accepta una ca asta.Linistea din camera a fost distrusa de o lovitura de pumn puternica in perveaz,urmata de rasuflari accentuate si de inca o lovitura de pumn,mai slaba,mai dezdanajduita.

     S-a intors rapid,garbovit,ascutindu-si privirea,respirand salbatic,indreptanduse cu pasi repezi spre masa cu harti.Cu o miscare ampla a mainilor a dat la o parte  toate hartile,sunetul figurinelor rupte si a fosnetului de hartie ii readuse imparatului acel zambet fad incat in sadism.Agil,s-a asezat rapid pe scaunul crutat,stand putin aplecat cu mainile pe genunchi,continuand sa se uite sadic ,cu ochii larg deschisi la obiectele imprastiate pe jos.

    -Sire,te simti bine?a intrebat tanarul general uitandu-se speriat.

     Imparatul si-a intors putin capul,cat sa il poata vedea cu coada ochiului,si parca surprins de prezenta acestuia acolo,s-a intros spre masa,si-a sprijinit coatele pe ea,si si-a dus palmele spre fata oftand indelung.Printre deschizaturile laste de degete,din figura i se distingeau doar ochii care straluceau bizar.

    -Da,totul e bine,a spus e gemand.Imi,imi cer scuze,nu m-am putut controla a adaugat el cu vocea aproape stinsa.

    -Domnule ,ce ordonati sa facem?

     Imparatul ca si cum nu l-ar fi auzit,ridicandu-se de pe scaun s-a dus la cealalta fereastra a camerei.Fata sa parea insangerata,lovita de fasciculele rosii ale soarelui.

    -Vezi tu,spuse el ingandurat,soarele apune,cat de efemera este aparitia lui,apare boem in feicare zi,frumos,insufland bucurie,rasare aducand speranta,cu totii asteptam soarele pentru a aduce o noua zi,soarele aduce speranta nu?..(s-a oprit pentru un moment cantarindu-si cuvintele).Tu ce simti cand vezi soarele?

    -Eu sire,spuse el oarecum rusinat,cand vad soarele stiu ca totul va fi bine,chiar daca apar si alte lucuri neplacute,eu le consider firesti,insa stiu ca orice s-ar intampla,bine sau rau,soarele este acolo deasupra mea,ma incalzeste,ma hraneste,si stiu ca el nu ma paraseste nici macar atunci cand nu il vad din cauza norilor,si simt,in mod straniu,de fiecare data cand il vad fiori calzi pe sira spinarii,caci stiu ca am sansa sa pot face ce doresc,stiu ca l-am mai vazut si ieri,stiu ca acum ca a aparut din nou pot traii o alta zi a vietii mele simple in care ma desfat cu vantul cald si iarba umeda,proaspata,pe camp muncindu-mi pamantul alaturi de familie.

    -Bravo,bravo,spuse imparatul aplaudand si zambind emotionat.

     Dupa cateva momente de reverie redeveni serios vazand ca soarele se scufunda.

    -Tot ce ai spus tu e adevarat,insa vezi tu,acum soarele binefacator apune,uitate la el,e spectaculos,chiar si cand dispare,nu ne ramne indiferent,insa totusi dispare,lasand in urma doar o amintire a unei zile ,e drept,una splendida,dar totusi e doar o amintire,si dispare,fiind uitat,si usor,o patura morbida se aseaza peste plaiurile luminate,si luna ii ia locul.Oare acum este momentul pentru o eclipsa solara,oare e timpul ca acest soare sa se recunoasca invins,fara glorie,oare sa dispara pe vecie,oare poate sa moara fara glorie?Oare sa ii fie stearsa amintirea glorioasa a zilei in care a stralucit fara oprire,oare poate sa moara ince,incet dupa luna?

     Se uita la soare intr-un mod special,ii intelegea sentimentele,soarele apunea.

    -Oare noi putem sa apunem?se intreba el cu vocea tremrata.

    -Sire,soarele nu a apus,nu inca,si de sa apuna?

    -Dar uite,apune,i-a raspuns acesta uitandu-se inspre cele doua ferestre pe rand.

    -Macar sa apuna glorios,afirma generalul sobru.

    -Spuneai ca atat timp cat vezi soarele poti face ce iti doresti.

    -Asa este imparatul meu.

    -Spunemi,iti doresti sa stai pana la sfarsit langa soarele imperial,langa mine.

    -Oare exista glorie mai mare?

     Napoleon zambi,si se uita la cel cu care dialoga recunoscator,simtea din nou adrenalina circuland,fata i se facu rosie asemenea culorii imperiale,avea din nou acea aura imperiala,era din nou Napoleon Bonaparte,Imparatul Frantei