Gloantele si florareasa

Acumulez sentimente in fiecare secunda,
Simt ca o sa explodez,o explozie muta,
Firav trece timpul,acum e prea distorsionat,
Iarna polara ineaca ruinele mele,
Zilele sunt scurte,noptile sfasietor de grele.
Fiecare gand referitor la...e ca un glont,
Un glont ce-mi sfarma si uneste sufletul deopotriva,
Ce ironie,cred ca imi trag singur gloante,caci cineva ma aprovizioneaza,
Da si totusi ce dealer de arme fermecator,ea...
Si daca nu mi-ar mai da gloante,
Si mi-ar da flori,of cat as iubi acea simpla florareasa,
I-as iubii simplitatea,as iubio doar pentru ca imi da flori..nu gloante.
Am putea sadi amandoi flori,intr-o gradina mare,
I-as saruta mainile murdare de pamant,doar fiindca ar fi acolo cu mine,
As alerga ca un copil prin gradina dupa ea,prosindu-ma,
Doar ca sa ii vad chipul de copilul splendid ce rareori se arata
As creea o sonata,doar pentru ea,chiar daca nu stiu sa cant la pian,
As lua lectii,si apoi mi-as scrie sufletul ep o foaie cu liniute
Langa cheia sol as pune o inimioara mica,dupa care as interpreta virtuos
Cu ochii inchisi,simtindu-i respiratia ei flatandu-mi geniul artistic,
As tremura la ultimele note,sufletul mi-ar tremura la fiecare nota,
Fiecare vibratie a coardelor pianului,fiecare vibratie a inimii mele.
Ar avea si versuri "Te iubesc,te iubesc..",le-as repeta la infinit,
Ce prostie,cum as putea sa spun prin doua cuvinte tot ce simt,
Cand simtamantul mi-e infinit.
Surasul ei m-ar opri din cantat,i-as spune fragil ca muzica marilor Beethoven si Mozart
Sunt nimicuri in comparatie cu acel suras care ma zdruncina,imi provoca dureri de burata
Mi-ar fi provocat o indigestie a emotiilor.
I-as spune uitandu-ma la stele intersat de ce nu pot sclipi asemenea ochilor ei,
Ar fi o exmplicatie rudimentara..da sclipirea..ce stele..numi trebuie mii de stele,
Am nevoie doar de doi ochi,de un singur glas,de o singura atingere,de un singur suflu
Dar nu...nu florareasa,dealer de arme pentru mine ea este,
Da..imi surade,uneori,dar nu acel suras eu il caut
Nu caut acea voce asemenea Marii Fugi al lui Beethoven
Nu,desi  imi place si aceea,ciudat
Dar muzica asta imi scartie urechile,imi zboara creierii,
Da..nu-mi place Mare Fuga,
Da..mi-ar place Fur Elize,cantata la pianul vietii mele.
Nesimtit mai sunt...ce nu-mi ajunge Simfonia Gloantelor?
Cata nesimtire...

Din plictiseala

    Atunci cand un ideal iti este sfaramat din diverse cauze ridicole,ideile,conceptele iti sunt date peste cap,astfel iti dai seama ca idealul e mai fragil ca un om fara imunitate.A avea un ideal de care sa te agati zi de zi inseamna a te limita,aceasta limita fiind cuprinsa intr-un anume interval matematic(-infinit iubire,+infinit remuscari in acest caz).Situatiile neprevazute iti aduc aminte ca idealurile bine definite si care par de neschimbat,pe care practic te cladesti tu ca persoana, sunt doar niste plasmuirii irelevante ,caci idealul reprezinta un punct prea sus pentru al putea atinge,de aceea este bine sa ai indealuri,sa lupti pentru ele,sa crezi in ele,insa sa nu spui niciodata ca idealul a fost atins,caci realitatea si idealul nu pot coexista.Chiar cele mai simple lucruri pot fi numite idealuri,spre exemplu sa mergi la toaleta sa iti faci nevoile naturale,poate fi ireal,totul depinde de context,daca iti ia foc casa spre exemplu ,cum ai putea sa te mai pisi,in acest fel acest fapt devine un ideal,idealul de a te pisa in propria ta baie.Totul depinde de imprejurari,noi suntem alcatuiti din ce ne inconjoara....cred ca am cam deviat de la subiect..deci sa nu consideri ca idealul poate fi dobandit...sau poate ca  delirez ..eh ce sa-i faci ..din plictiseala